Dragi educatori, educatoare, profesori și profesoare

scrisoare catre educatori educatoare profesori profesoare predare elevi studenti

Nu contează cine sunt, însă dacă ar fi să aleg un nume după care să mă identificați, aș alege Lucian, un nume cu origine latină care înseamnă: cel ce face lumină, acest nume aratându-ne că fiecare om trebuie să fie pentru semenii săi o rază de lumină și speranță. Avem nevoie de lumină în inimă și în viață, avem nevoie de întelegere și deschidere, iar aceste lucruri le găsim cu atât mai mult, cu cât le oferim și noi la rândul nostru. – „Când murim să nu ne uităm la întunericul ce ne așteaptă înainte, ci la lumina pe care o lăsăm în urmă.” – Nicolae Iorga.

Pe parcursul a mai bine de 2 decenii jumate de când am devenit un observator conștient pe această planetă și în acest univers am fost martor la atât evoluția mea cât și a semenilor mei și în prezent sunt 2 aspecte umaniste care mă preocupă enorm pe care voi incerca să le ating în rândurile următoare.

Cunosc sistemul de învățământ românesc foarte bine, motiv pentru care am considerat că trebuie să spun ceva din îngrijorarea mea pentru cei care fac parte din el, atât pentru elevi și studenți cât și pentru învățătorii și profesorii lor.

Încă din clasa a I-a am observat nereguli în acest mediu, eram doar un copil ca toți ceilalți, mă simțeam tratat rece și indiferent și fiind destul de empatic nu aveam cum să nu observ spaima și nesiguranța colegilor mei.

Eram ca trimis în armată, într-un mediu ostil în care unul sau mai mulți adulți dictau după bunul plac, fără să ne întrebe și pe noi de fapt… ce vrem să învățăm? Ce ne doare? Preocuparea adulților ce guvernau școala nu era împărțită la nivel individual, nu le păsau de prezentul sau viitorul nostru individual ci de competiția subtilă în care ne aflam cu toții, toți învățătorii erau autoritari, cereau respect implicit și aveau așteptări foarte mari de la noi cei mici ca și cum am fi niște roboți sau copii perfecte ale unui singur stereotip de organism biologic ce trebuie învățat să facă același lucru pe care adulții îl fac de foarte mulți ani, ce trebuie îmbuibat cu tone de noțiuni depășite, preluate și neverificate, noțiuni care pentru mine nu aveau sens.

Eram un copil, ca toți ceilalți, aveam nevoie de compasiune, de dezvoltare a unor capacități emoționale constructive și în general aș fi dorit să fiu captivat de ceea ce se întâmpla la școală, însă știm foarte bine că nu așa se întâmplă. Am avut parte de o atmosferă de recrutare, de instrucție militară și teste riguroase (adică o școală tipică de stat, românească).

Am rezistat cu greu primii 2 ani, părinții mei m-au mutat după insistențele mele la altă școală începând din clasa a 3-a, sperând ca îmi va fi mai ușor, după care la altă clasă în aceeași școală din a 5-a, iar începutul liceului l-am făcut în alt oraș față de restul liceului pe care l-am executat în orașul meu. Probabil v-ați dat seama deja, că nu reușeam să “mă integrez” în mediul nostru de învățământ, colegii mei se manifestau diferit ca răspuns în fața mediului în care erau obligați să reziste, nu toți eram la fel de civilizați sau la fel de curioși, iar pe aceste 2 subiecte voi elabora în continuare.

În ochii profesorilor și inclusiv părinților, eu, ca mulți alții, eram un elev puțin peste mediocru dar cu potențial… “brânză bună în burduf de câine”, însă eu am realizat de mic faptul că nu era important ce cred alții despre mine, ci cât de mult pot sa valorific experiența mea de elev împotriva tuturor greutăților cu care mă confruntam din cauza lipsei unui sprijin adecvat din partea familiei, împotriva a unor colegi traumatizați de familie care își exteriorizau trăirile într-un mod violent la școală, comportament ce se răsfrângea adesea asupra mea, comportament susținut de ignoranța profesorilor care din lipsă totală de interes nu vedeau niciodată aceste situații. Din ce am menționat anterior se înțelege evident că unii copii au nevoie să fie învățați sentimentul de compasiune mai mult decât alții, cei care ridiculizează și hărțuiesc pe oricine e diferit în comportament față de ei au în primul rând nevoie de această calitate pentru a nu contribui la a crea un mediu mai ostil decât este deja școala.

Profesorii nu lucrează aproape deloc la dezvoltarea capacității emoționale a copiiilor, la dezvoltarea compasiunii, a empatiei, la colaborare și mai ales la aprinderea scânteii curiozității în adâncul ființei lor, analiza realității, logica și gândirea critică, abilități esențiale pentru progresul umanității.

Cu respect pentru învățători și profesori și o prezență foarte bună la ore am reușit sa termin cu medii decente generala și liceul fără să fiu un copil sârguincios, am fost împotriva sistemului defectuos, nu îmi plăcea să muncesc în zadar la exerciții repetitive, redundante, nu îmi plăceau temele pe care profesorii ni le ordonau într-un mod mecanic zi de zi, toate erau la fel, exerciții ridige, fixe, care nu lasă loc de gândire sau imaginație, majoritatea însemnau memorarea unor cantități din ce în ce mai mari de informație lipsită de structură coerentă sau esență, noțiuni presărate printre uriașe volume de texte redundante. Totul pentru a primi o notă mare, de parcă memorarea era cea mai importantă abilitate a individului. Notele se dau în concluzie pentru cel mai bun robot, nu pentru creativitate, logică, imaginație, pentru calități emoționale, adică tot ceea ce ne face să fim oameni. Nu am vrut să fiu robot, însă am excelat la orele de desen și pictură, logică, studiul limbilor, geometria, informatica, istoria, biologia și orice avea legătură cu știința în general. A ști, nu a crede. | Știință nu credință.

Din nefericire, încă din clasele primare puneți accent pe memorare și teste riguroase. Este imperativă respectarea autorității supreme dictatoriale alcătuită din grupul învățătorilor apoi se face separarea acestui grup de cel al elevilor și pe deasupra fiecare elev este diferențiat la nivel individual, se promovează mentalitatea de “fiecare pentru el” deși testele și predarea nu se fac la nivel individual.

Vă rog dragi profesori să vă amintiți de ce ați ales această ocupație, nu era pentru bani și nu era pentru respect, ați ales să fiți printre minți dornice de a învăța, minți vulnerabile la noțiunile pe care le predați, bureți care absorb informațiile ce le dețineți, alegeți cu grijă maximă ce predați, poate.. dacă nu se poate învăţa cum predaţi ar trebui să predaţi cum se invaţă.

Ați ales să predați cunoaștere dobândită în urma unei lungi cariere de specializare și formare educațională, dar adesea uitați că nu toți indivizii sunt la fel și informațiile pe care le dețineți nu au aceeași valoare pentru toată lumea, important este mai degrabă naturalețea cu care vă prezentați în fața elevilor. Nu ceea ce cunoașteți este important, cunoașterea se actualizează constant și ceea ce știm astăzi mâine poate fi depășit.

Rolul vostru este de a sprijini elevii emoțional, de a le fi alături în timp ce plecați cu toții în aventura cunoașterii, aveți o mare responsabilitate pe care o uitați adesea, de a captiva mințile dornice de a învăța și de a instala o curiozitate intensă la nivel de individ astfel încât setea fiecărui elev pentru cunoaștere să fie auto-motivată și nu aplicată cu forța și cu amenințarea evaluării negative, cu ridicol și respingere.

Nu toți copiii sunt la fel de tenace, în momentul în care se aplică o metodă “practică” de învățare ce îi tratează ca pe un obiect ei vor realiza că ceva nu este în regula și vor fi foarte reticenți, se vor inhiba, mintea lor va fi cuprinsă de nesiguranță și le va fi frică să se exprime. Nu vor dori niciodată o confruntare cu profesorii, vor lua totul ca atare, ca un adevăr absolut, la fel cum o faceți si mulți dintre voi dragi profesori de altfel, uitați schimbarea constantă prin care trece cunoașterea, spre deosebire de doctrinele religioase care, rigide cum sunt, vor rămâne întotdeauna neschimbate.

Când vine vorba de scuze, majoritatea dintre voi dragilor profesori în fața eșecului de care dați dovadă în pedagogia pe care o aplicați căutați să dați vina pe factori externi, pe educația părinților, pe societate și pe înșiși sistemul din care faceți parte, iar astfel problemele sistemului nu vor fi niciodata rezolvate, totul se va propaga la nesfârșit. Salariul mic pe care îl aveți nu este o scuză pentru a profesa într-un mod lipsit de viață, robotic și fără pic de responsabilitate în general, doar pentru că așa ați fost învățați și voi înainte, efortul vostru nu va fi mai mare dacă faceți dovadă de anumite calități pe care le aveți dar nu le folosiți, din contră, entuziasmul și ambiția voastră vor fi transmise elevilor prin osmoză și totul va fi mult mai ușor. Nu suntem singura țară din lume care se confruntă cu consecințele sistemului monetar, vă rog să găsiți înăuntrul vostru ambiția de a vă adapta acestui prezent cu speranța că zecile sau sutele de elevi și studenți pe care ați reușit să îi motivați să învețe singuri și să gândească critic vor schimba viitorul, dacă nu pentru voi sau copiii voștri, pentru continuitatea umanității, pentru speranța că ne vom maturiza ca specie în viitor, deocamdată rezultatele sunt descurajante, abia am ieșit din junglă, suntem niște bestii semi-civilizate.

Cunoașterea, este o noțiune reală, și deși poate fi pusă la îndoială și testată de oricine, rezultatul este întotdeauna exact același indiferent de modalitatea de transmitere de la om la om, aceeași explicație este valabilă pentru oricine, indiferent de credința lui. Este ușor de demonstrat, ușor de dovedit, ceva palpabil, care poate fi simțit, măsurat și cuantificat. Ea se poate schimba cu timpul, însă schimbarea este întotdeauna un proces de adăugare a unor noi informații, date complementare, adăugarea unei perspective adiționale, nu de înlocuire sau ștergere. Cunoașterea nu vine din imaginație abstractă, ea vine din paradigma în care universul există, din observarea și testarea legilor care îl guvernează, existența nu se schimbă, cunoașterea noastră despre ea da, pentru că iluzia numită timp ne aduce din ce în ce mai multă cunoaștere.

Ar mai fi multe de spus… însă concluzionez. Puținilor profesori sau profesoare pe care i-am avut și care au ieșit din tipar în perioada mea de studii le mulțumesc enorm.

V-am scris toate acestea, copil fiind, pentru că în prezent sunt îngrijorat de viitorul nostru, al celor peste 7 miliarde de copii ai planetei Terra.

Suntem toți expresii diferite ale unui singur lucru ce încearcă să se cunoască pe el însuși, universul.

Cu dragoste și toate cele bune.
Lucian


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*


+ 9 = 18

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>